Poezii Constantin Colimitra

Lumea poemelor lui C. Colimitra nu este însă numai un univers arhaic, doar o lume care a fost, ci mult mai mult: ea este o lume ce nu poate să moară, un univers agonizând în sufletul, inima şi conştiinţa autorului. Colimitra este bolnav de sfinte fantasme, fantasmele Pindului şi ale Gramostei, ale Tomorului, Moscopolei, ale bunilor şi străbunilor lui. El este bolnav de doruri de acasă de care nu se va vindeca niciodată , pentru că de astfel de doruri nu se vindecă, se moare cu ele. Poemele lui sunt un plâns neîntrerupt, un bocet fără sfârşit printre ruine. Ruinele plânse şi deplânse – par a învia, reînvia.