Neagu Djuvara

eagu Djuvara (n. 18 august 1916, București) este un istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român.

Neagu Djuvara s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână, așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari. Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit căpitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

            Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.

            Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniștii preiau și acest minister.

            Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații al exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

            În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

            Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris (INALCO).

            Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor - asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și a Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

            A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.